ProSport v-a anunțat în exclusivitate, aseară, că Ciprian Deac este noul jucător al lui Schalke. Mitică Dragomir salută această mutare și consideră că mijlocașul CFR-ului a făcut o alegere inspirată, care îi va influența în mod pozitiv cariera.
Oracolul din Bălcești este fericit că, după o perioadă destul de lungă în care echipele mari din Vest au ocolit Liga, câțiva fotbaliști români au ajuns în atenția marilor cluburi. Deac a fost doar un deschizător de drumuri, Sânmărtean putând să fie achiziționat în curând de un club și mai puternic.
„Dacă pleacă Sânmărtean de la Vaslui poate ajunge chiar și la Chelsea! Dacă-l vedea cineva pe Sânmărtean în primele cinci etape, Milan, Manchester, oricine pleca imediat. La fel ca și Ciprian Deac, care fuge de mănâncă pământul. Are patru plămâni, are o capacitate de efort extraordinară. Dacă n-are capacitate de efort degeaba îl pui să alerge că nu se leagă nimic„, a spus Dragomir.
În aceste condiții, Lucescu Jr poate sta liniștit în perspectiva calificării la Euro 2012: cu astfel de fotbaliști, nu avem voie să mai dăm greș.
„D-asta am mare încredere în Răzvan Lucescu la echipa națională – pentru că avem superjucători și în țară, dar și în străinătate. Îl avem pe Torje, pe Sânmărtean pe Aposol în țară. Marica, Deac, Săpunaru, Raț, avem superfotbaliști domne’!„, a mai spus oracolul din Bălcești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER